Înapoi la pagina anterioară...
În anul 2013, comitetul bisericii a hotărât începerea următoarelor programe pe care le va desfășura biserica:
- program de studiu, condus și conceput de pastorul bisericii pentru surorile din biserică, având ca obiectiv consolidarea și creșterea spirituală a acestora, cât și organizarea unui program, intitulat „slujire prin cântare și poezie”;
- în fiecare lună care conține cinci Duminici, programul din Duminica a V-a va fi dedicat bătrânilor din biserica noastră;
- program de studiu pentru copii, acesta având scopul de a-i pregăti pe copii pentru a participa la concursurile și olimpiada pe teme biblice, organizată la nivel județean și chiar național. În acest sens, persoana desemnată să organizeze și concursurile pe teme biblice, cu participanți copii, la nivelul Comunității Baptiste Caraș-Severin, se numește Gecu Dumitrașcu, pastor al Bisericii Creștine Baptiste „Speranța” Reșița;
- continuarea și sprijinirea proiectelor care sunt destinate tinerilor și copiilor:
– „Călătorie biblică” – proiect pentru preșcolari și școlari;
– Misiune la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă, care constă în vizitarea bolnavilor care sunt internați în spital și aparțin bisericii noastre, sau nu aparțin, dar doresc să fie vizitați de membrii bisericii care sunt implicați în acest proiect;
– „Banca pentru haine” – proiect care constă în amenajarea la subsolul bisericii a unei încăperi unde se vor colecta haine din donații pentru cei nevoiași. La momentul actual proiectul nu este început din lipsă de fonduri, lucrările necesare amenajării încăperii de la subsol fiind terminate în procent de aproximativ 80%, fiind necesară punerea gresiei, finisarea tencuielii și amenajarea unui mobilier corepunzător.
– Inițierea unui proiect intitulat „Teatru creștin pentru copii”, acest proiect fiind în acest moment la stadiul de schiță și de strîngere a materialelor necesare (păpuși, amenajarea suportului de teatru, care va fi ambulant). Teatrul creștin pentru copii, este destinat, deasemenea și copiilor foarte bolnavi din secțiile de spital, din orfelinate, școli și grădinițe.