De ce unii oameni se botează doar în Numele Lui Isus

      Isus le-a spus ucenicilor în Matei 28:19 să meargă în toată lumea și să facă ucenici botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Atunci de ce unii oamenii se botează doar în numele Lui Isus și pretind că botezul în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh este fals și că cel ce se botează astfel nu este mântuit?
      Întrebarea face referire la o doctrină des întâlnită sub denumirea „Doar Isus” (modalism). Cei care învață această doctrină sunt o ramură a bisericii penticostale. Doctrina „Doar Isus” pretinde că botezul, din punct de vedere biblic, trebuie să fie făcut doar în numele Lui Isus. Această doctrină câștigă credibilitate din faptul că, în ciuda poruncii dată de Domnul Isus în Matei 28:19, în cartea Faptele Apostolilor, botezul pare a fi făcut în alt mod față de porunca dată de Domnul Isus. De exemplu:

      1. Faptele Apostolilor 2:38 „„Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.”
      2. Faptele Apostolilor 8:16 „Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus.”
      3. Faptele Apostolilor 10:48 „Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.”
      4. Faptele Apostolilor 19:5 „Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus.”

      Din aceste versete cei ce susțin doctrina „Doar Isus” au tras concluzia că aceasta era formula pentru botez în biserica primară și până în zilele noastre.
      Totuși, dacă se vor lua traducerile originale din limba greacă (textus receptus din care au fost făcute traducerile pentru versiunea Cornilescu a bibliei și King James în limba engleză) diferențele pronunțării numelui Domnului Isus Hristos în formula de botez sunt foarte clare:

1 Faptele Apostolilor 2:38 (textus receptus): „kai baptisqhtw…. epi tw onomati ihsou xristoulink
2. Faptele Apostolilor 8:16 (textus receptus): „bebaptismenoi…. eij to onoma tou kuriou ihsoulink
3. Faptele Apostolilor 10:48 (textus receptus): „baptisqhnai… en tw onomati tou kurioulink
4. Faptele Apostolilor 19:5 (textus receptus): „ebaptisqhsan eij to onoma tou kuriou ihsoulink

      Se poate observa din traducerile din limba greacă faptul că: ihsou = Isus; xristou = Hristos; kuriou = Domnul, deci din traduceri reiese faptul că numele Domnului Isus Hristos a fost folosit astfel:

      1. Faptele Apostolilor 2:38în numele Lui Isus Hristos
      2. Faptele Apostolilor 8:16în numele Domnului Isus
      3. Faptele Apostolilor 10:48în numele Domnului
      4. Faptele Apostolilor 19:5în numele Domnului Isus

      Datorită faptului că există aceste variații de nume în versetele originale din limba greacă, este evident faptul că nu există o uniformitate în această privință care să arate că formula folosită la botez este exactă, pentru că nu se potrivesc termenii folosiți în traduceri și concluzia trasă de doctrina „Doar Isus” în privința acestei formule este eronată
      Din traducerea originală din limba greacă a versetului 48, capitolul 10 din cartea Faptelor Apostolilor se poate înțelege, dacă acceptăm teoria „Doar Isus”, că apostolii, atunci când botezau o persoană, puteau folosi opțional formula: „Te botez în numele Domnului” și atât. De aici se desprinde ideea că nu există nici o piedică pentru a nu crede că se putea folosi și formula de a boteza doar în numele Domnului (care este ambiguă și este aproape o blasfemie pentru că poate face referire la orice domn și ținând cont de faptul că este un ritual oficial, ea este incompletă), sau opțional, în numele Domnului Isus, sau în numele Lui Isus Hristos, spre deosebire de formulă clară, dată ca poruncă de Domnului Isus Hristos în Matei 28:19, de a boteza în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
      Marea trimitere a apostolilor de către Domnul Isus Hristos este explicită în ceea ce privește botezul (Matei 28:18-20)
      Porunca Domnului Isus din Matei 28:19 a fost dată cu toată autoritatea și se aplică până la sfârșitul veacurilor.
      Totuși este interesant de observat modul cum interpretează versetul din Matei 28:19 unii “creștini” sau denominații care consideră valabil botezul doar în numele Lui Isus.
            Am extras două categorii:
                  1. cei care cred în acest tip de botez și resping doctrina Trinității, adică nu cred că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt 3 persoane ci cred că Trinitatea reprezintă o singură Persoană care a luat 3 forme diferite: Tatăl sau Fiul sau Duhul Sfânt.
                  2. cei care cred în doctrina Trinității, dar cred că apostolii au botezat totuși, doar în numele Lui Isus.
      Trebuie analizat în detaliu versetul din Matei 28:19, pentru a înțelege modul de interpretare al celor două categorii și eroarea logică ce se desprinde din această interpretare.

Matei 28:19
“Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”

      1. Voi începe cu modul în care interpretează prima categorie acest verset.
      Ei cred că Dumnezeu este o singură Persoană și s-a manifestat în istorie în 3 forme diferite, adică în Vechiul Testament s-a manifestat ca Tatăl, în timpul lucrării Domnului Isus pe Pământ s-a manifestat ca Fiul, iar după înalțarea Domnului Isus la cer s-a manifestat sub forma Duhului Sfânt.
      Este destul de simplu de dedus modul în care interpretează ei porunca dată de Domnul Isus în Matei 28:19, deoarece ei cred că Dumnezeu fiind o singură Persoană s-a revelat în Noul Testament sub numele de Isus care după credința lor este și Tatăl și Duhul Sfânt, astfel porunca are caracter SIMBOLIC, făcând cumva referire indirectă la toate formele pe care le-a luat Dumnezeu în istorie, iar botezul în numele Lui Isus este natural deoarece, Isus este NUMELE relevat în Noul Testament, iar versetele din Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 8:16; Faptele Apostolilor 10:48; Faptele Apostolilor 19:5 au o interpretare literară logică, dacă este înlăturată doctrina Trinității.
      Desigur, Trinitatea este foarte clar definită Noul Testament, în foarte multe locuri, începând de la botezul Domnului Isus, Schimbarea la față, rugăciunile făcute Tatălui de nenumărate ori și cu promisiunea făcută apostolilor de a le trimite un Mângâietor, ca să nu mai enumerăm și epistolele Lui Pavel. De fapt e atât de clară încât ar trebui să anulezi orice argument rațional ca să poți susține că ea nu există, așa că modul de interpretare pe care îl dau susținătorii acestei teorii a botezului doar în numele Lui Isus cade fără prea mari probleme.
      2. A doua categorie pe de altă parte, cred în doctrina Trinității și susțin ambele variante ale botezului sau susțin doar varianta botezului în numele Lui Isus.
      Pentru cei care susțin ambele variante de botez, e simplu de demonstrat contrariul deoarece în Efeseni 4:5 scrie:
      „Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.”
      Deci cei care cred că o persoană poate fi botezată prin două formule diferite (în numele Lui Isus sau în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh), oricum am privi această situație, de fapt cred în două variante diferite de botez, și cred că intră în contradicție cu versetul din Efeseni 4:5, deoarece nu te poți juca cu formulările după bunul plac, mai ales pentru faptul că Domnul Isus Hristos a dat o singură poruncă în acest sens.
      Mai interesant este modul cum interpretează versetul din Matei 28:19, cei care cred în doctrina Trinității, dar nu cred decât în varianta botezului în numele Lui Isus.
      Ca să poată crede în acest mod ei consideră, la fel ca și prima categorie, că porunca din Matei 28:19 este generalistă și de fapt, varianta corectă este botezul în numele Domnului Isus Hristos, deoarece El REPREZINTĂ Trinitatea, bazându-se pe versetele din Ioan 14:9-10:
      Isus i-a zis: “„De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”?”
“Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.”

      Ei consideră că Fiul face parte din Trinitate și că Fiul REPREZINTĂ pe Tatăl și Duhul Sfânt, alegând ca variantă corectă botezul doar în numele Lui Isus, permițându-și să considere porunca Domnului Isus de a boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh ca fiind generalistă și de fapt ea se aplică doar prin botezul în numele Lui Isus.
      Am evidențiat cuvântul REPREZINTĂ deoarece el are sens în interpretarea corectă anterioară.
      Dacă alagem să interpretăm porunca Domnului Isus Hristos dată la Înălțare, ca fiind generalistă, trebuie să acceptăm faptul că Isus are AUTORITATEA să REPREZINTE celelalte persoane din Trinitate în ceea ce privește formula de botez.
      Însă teoria are o problemă, deoarece Domnul Isus ar fi trebuit să specifice faptul că botezul în numele Tatălui al Fiului și al Sfântului Duh nu este o formulă ci este doar un îndemn generalist ce trebuie completat cu formula așa-zis reală de a boteza doar în numele Lui, deoarece El reprezintă Sfânta Treime.
      Așa ceva nu există în Biblie. Și totuși se evidențiază cuvântul AUTORITATE, cuvânt care explică de fapt cum se interpretează în mod corect versetele din Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 8:16; Faptele Apostolilor 10:48; Faptele Apostolilor 19:5.

      Motivul pentru care acei ucenici au fost botezați în numele Lui Isus, nu a fost datorită faptului ca s-a folosit formula: „Te botez în numele Lui Isus Hristos sau în numele Domnului sau în numele Domnului Isus” ci are sensul de: „au fost botezați în AUTORITATEA Domnului, sau a Domnului Isus sau a Lui Isus Hristos”.
      Observăm că se folosește argumentul AUTORITATE de a reprezenta Treimea în formula botezului atunci când se susține varianta generalistă și nu ca formulă exactă a botezului în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, fără fundament biblic exact și se folosește argumentul AUTORITATE și pentru a arată că botezul „în numele Lui Isus” are doar forma „în sau prin autoritatea Lui Isus”, DEOARECE EL este Cel CARE A DAT PORUNCA BOTEZULUI NOU TESTAMENTAL ȘI I-A ÎNSĂRCINAT CU MAREA TRIMITERE PE APOSTOLI (LE-A DAT AUTORITATE SĂ BOTEZE)
      Pe care o credem ca adevărată?
      Dar pentru că această doctrină trebuie fundamentată și pentru a se demonstra faptul că expresia „în numele Lui Isus” se interpretează explicit în anumite locuri în Biblie sub forma „în sau prin autoritatea Lui Isus” voi da și câteva exemple din Biblie:
      1. Faptele Apostolilor 3:6
      „ Atunci Petru i-a zis: „Argint și aur n-am; dar ce am, îți dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!”” Aici Petru vrea să spună… cu autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul Isus Hristos din Nazaret de a vindeca bolile scoală-te și umblă!
      2. Faptele Apostolilor 16: 18
      „Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors și a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea.” Și a ieșit chiar în ceasul acela.” Aici Petru vrea să spună… cu autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul Isus Hristos asupra duhurilor rele îți poruncesc să ieși din ea.”
      3. 1 Corinteni 5: 4-5 „În Numele Domnului Isus, voi și duhul meu, fiind adunați laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” Aici Petru vrea să spună… cu autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul Isus în biserică hotărăsc ca acest om să fie dat pe mâna satanei….
      Așadar apostolii au botezat PRIN AUTORITATEA DATĂ DE DOMNUL ISUS HRISTOS (în numele Lui Isus Hristos) pentru că Domnul Isus Hristos le-a dat porunca de a boteza, iar ei au respectat-o prin formula exactă pe care le-a dat-o Domnul Isus în porunca Sa înainte de Înălțarea Sa la Cer în versetul din Matei 28:19.
      Mai mult, dacă analizăm versetele din Faptele Apostolilor 8:14-16 vom constata că au existat niște ucenici care au fost botezați cu formula „în numele Lui Isus Hristos” și care eu cred că a fost folosită de ucenici în timpul lucrării Domnului Isus Hristos pe Pământ (Ioan 4:1-2) și datorită faptului că au fost botezați doar prin formula „În numele Lui Isus” acești ucenici nu primiseră Duhul Sfânt, ceea ce este un alt argument în defavoarea susținerii teoriei botezului doar în numele Lui Isus, deoarece fiind aplicată în acest mod, ucenicii sunt privați de primirea Duhului Sfânt, chiar a pecetluirii cu Duhul Sfânt și prin urmare a mântuirii celor care practică acest botez.
      De fapt realitatea arheologică privind practica corectă a botezului însușit de creștinii din biserica primară este arătată și prin descoperirea unui manuscris care datează din anii 60-100 d.c., din biserica primară și care a fost editat de mai mulți episcopi din biserica primară, fiind o compilație de învățături și poartă numele de “Didache”.
      Manuscrisul poate fi văzut și analizat pe următorul link:
Manuscris Didache din care am extras și tradus de la punctul 7 (Didache 7), următoarele învățături:
      Didache 7.1: „Dar în ce privește botezul, noi trebuie să botezăm astfel… Prima dată noi trebuie să recităm (rostim ca o formulă) toate acele cuvinte, te botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh în apa vie (curgătoare) ”
      Didache 7.2: „Dar dacă nu există apă curgătoare, atunci se va boteza în altă apă și dacă nu se poate în apă rece, atunci se va face botezul în apă călduță”…..
      Ideea este că ucenicii în secolul I botezau în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, ceea ce întărește practica din bisericile evanghelice și stă la baza doctrinei Nou Testamentale a fiecărei biserici care se consideră a fi o biserică evanghelică.

Un articol scris de fratele Daniel

Despre homosexualitate – Tu de partea cui ești?

      Sunt multe evenimente în această lume care-i împart pe oameni într-o tabără sau alta: alegerile politice, o întrecere sportivă, un eveniment social sau chiar o dezbatere publică pe o anumită temă.
      Lucrurile nu stau foarte diferit nici în plan spiritual. Fiecare om, prin acțiunile și viața pe care o trăiește decide de partea cui alege să stea: de partea Lui Dumnezeu sau împotriva Lui. Din cele mai vechi timpuri, de când a început să lase o urmă în istorie, omul și-a pus întrebări și a căutat răspunsuri: ,,cine are dreptate?’’, ,, unde este adevărul?’’, ,, eu de partea cui sunt sau vreau să fiu?’’ Răspunsul la aceste întrebări mă ajută și te ajută să fii pe drumul cel bun, sau după caz, să mă repoziționez în caz că descoper falimentul vieții mele în alegerea pe care am făcut-o.
      În acest sens, nu trebuie să faci decât un singur lucru: citește Biblia, care este singura autoritate după care trebuie evaluate și măsurate toate învățăturile oamenilor. Vreau să te atenționez și să-ți spun că în orice decizie importantă, luată în viață, există o alegere corectă și una greșită. Aceste decizii vor aduce și consecințe, bune sau rele, de care tu vei beneficia sau le vei suporta.
      În consemnarea celor mai vechi mărturii privind relația Lui Dumnezeu cu omenirea, găsim pe paginile Bibliei următoarea afirmație: Domnul Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor POTRIVIT pentru el.” (Gen. 2:18) Este evident faptul că Cel care a instituit căsătoria (dintre un bărbat și o femeie) de la început a fost Dumnezeu, și prin urmare, va trebui să tratezi foarte serios acest subiect și să cauți să descoperi care este Voia Lui Dumnezeu cu privire la acest lucru.
      În afirmația de mai sus, privind cu atenție descoperim că există o recunoaștere a faptului că responsabilitățile date omului erau de așa natură, încât el avea nevoie de un ajutor potrivit. Acest ,,ajutor’’ a fost numit ,,femeie’’, și după ce a fost creată, (Gen.2:21-22) ea a fost adusă la om și a devenit soția lui.
De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa și se vor face un singur trup. (Gen.2:24) Dacă citim și cunoaștem Cuvântul Lui Dumnezeu, iar în viața noastră am trecut pragul acesta al vieții, adică am ajuns la vârsta la care ne putem căsători sau suntem căsătoriți (un bărbat cu o femeie), atunci probabil că și noi am experimentat sau vom experimenta autenticitatea acestei descrieri minunate. Chiar mai mult: poate că am putea s-o completăm cu adevărurile pe care le-am învățat de-a lungul trăirilor noastre personale care adeveresc în totalitate, de asemenea, frumusețea și minunăția Cuvântului Lui Dumnezeu.
      Dumnezeu a instituit căsătoria de la început, de aceea unirea conjugală are aprobarea Lui Dumnezeu doar când ea se consumă între un bărbat și o femeie, nu altfel și doar în cadrul unirii prin căsătorie. În acest sens, la începutul rasei umane, Dumnezeu a creat parte bărbătească și parte femeiască, și a instituit căsătoria ca mijloc prin care ei să poată trăi împreună pentru întrajutorare reciprocă, pentru tovărășie, pentru naștere de copii și pentru menținerea unei relații de iubire între parteneri si de glorificare a Lui Dumnezeu prin îndeplinirea responsabilităților ce le revin.
      În Evrei 13:4 găsim o afirmație foarte clară: ,,căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat…’’. Soțul și soția care sunt maturi, în sens spiritual nu vor permite dragostei dintre ei să-i împiedice de la îndeplinirea responsabilităților spirituale. Ca și creștin, ceea ce îmi doresc mie, și ceea ce doresc tuturor celor care vor parcurge acest articol, este să-l aleagă pe Dumnezeu, și NUMAI pe Dumnezeu, în orice moment al vieții. Decizia de a fi de partea Lui Dumnezeu în orice moment, în orice situație și în orice aspect al vieții, este cea mai importantă decizie pe care o pot lua în această viață. Așadar, alege să fii de partea Lui Dumnezeu!
      În zilele noastre, când pretutindeni în jurul nostru tentațiile din această lume te încurajează să te angajezi în relații și practici de natură sexuală care nu au nimic în comun cu Cuvântul Lui Dumnezeu și cu rânduiala stabilită (așa cum am văzut mai sus) în Scriptură, care sunt rele și condamnate de Dumnezeu, practici care contravin învățăturilor creștine, ce au la bază adevărul Scripturii. Mai mult… insinuarea pare să fie aceea că, dacă cineva nu trăiește în felul acesta este considerat chiar deficitar din punct de vedere mintal sau retrograd, și că nu este nimic rușinos sau greșit în a trăi astfel. Și mai grav este faptul că acest stil de viață este lăudat de mass-media, apreciat și promovat de celebrități și prezentat ca o normă socială, acceptat de societatea modernă, care consideră ca demodată și mărginită de prejudecăți orice alt tip de atitudine.
      Puține lucruri stârnesc în zilele noastre mai multă vâlvă în mass-media și în societatea mondenă, decât aluziile sau declarațiile deschise ale unei celebrități din lumea cinematografiei, sportului, sau chiar a unui politician referitoare la orientarea sa homosexuală sau bisexuală. Unii îi admiră pe astfel de oameni, spunând că sunt curajoși, susținând chiar că homosexualitatea nu este ceva greșit ci doar un stil de viață alternativ, iar a trăi, în opinia lor, doar potrivit normelor morale ale Bibliei și în conformitate cu adevărul biblic, (si a susține public acest adevăr) înseamnă un stil de viață învechit, plin de prejudecăți și intolerant.
      Biblia arată clar că Dumnezeu a prevăzut ca relațiile sexuale să aibă loc doar între un bărbat și o femeie și numai în cadrul căsătoriei.
    Iar mai jos avem, în acest sens, următoarele referințe:

          Geneza 1:27-28
      Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul Lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.
          Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”

      Din versetele de mai sus reiese că Dumnezeu a binecuvântat relația de căsătorie dintre un bărbat și o femeie.

          Leviticul 18:22
      Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.

      Dumnezeu le-a dat evreilor o lege morală prin acest verset și prin extensie, această lege morală trebuie respectată și de biserică. Dumnezeu este același și în zilele noastre în ceea ce privește caracterul Său, deci această lege morală este valabilă și în zilele noastre, așa cum sunt și cele 10 porunci.

          Proverbe 5:18-19
    Izvorul tău să fie binecuvântat, și bucură-te de nevasta tinereții tale.
      Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălășiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!

      În aceste versete, putem să constatăm faptul că Dumnezeu își găsește plăcerea și binecuvântează relațiile legitime ale unei căsătorii curate și de lungă durată, între un bărbat și o femeie.

          Romani 1: 27-28
      ….tot astfel, și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

      În aceste versete, apostolul Pavel ne arată că Dumnezeu condamnă neascultarea, lăsând să se înțegeagă faptul că homosexualitatea este unul din efectele neascultării de Dumnezeu, prin faptul că bărbatul care cade în această dependență, este lipsit de călăuzirea sfântă a Lui Dumnezeu și se ghidează după mintea sa, care în acel moment este coruptă și blestemată de Dumnezeu. De asemenea dacă citim cu atenție versetul 27, putem deduce și anumite consecințe ale blestemului Lui Dumnezeu asupra minții homosexualilor: “au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor…”. Știm că, potrivit statisticilor, bolile cu transmitere sexuală sunt foarte răspândite în cadrul comunităților de homosexuali, cum ar fi spre exemplu SIDA, acestea fiind doar câteva din consecințele sentinței relatate de Dumnezeu prin apostolul Pavel, în versetul 27.
      Sunt cuvinte dure, dar Dumnezeu urăște profund acest păcat. Nu îl urăște pe păcătos atâta timp cât trăiește și are șansa de a se pocăi de păcatele sale, dar urăște homosexualitatea și de aceea între creștinism și un stil de viață homosexual există o totală incompatibilitate.

Un articol scris de fratele Dănuț Creinicean

Închinarea prin muzică

      Cartea Psalmilor este o carte a cântărilor de laudă și adorare.
      Așadar, da, poți să cânți, dar iată aici ceva ce este foarte important ca tu să înțelegi: dacă vei scrie vreodată o carte despre doctrina lui Dumnezeu, o să observi ceva foarte neobișnuit. Ceea ce vreau să spun prin doctrina lui Dumnezeu este să scrii o carte despre toată Biblia și să înveți despre atributele lui Dumnezeu. Știi ce ai să descoperi? Că mai mult de 50% din cartea pe care o vei scrie va rezulta din Psalmi. Vei găsi în cartea Psalmilor cele mai multe texte legate de atributele lui Dumnezeu.
      Așadar, cântările noastre trebuie să fie teologice. Și dacă o să ai un lider de închinare, acesta trebuie să fie teolog. El trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu și trebuie, probabil mai mult decât cel ce predică Evanghelia, să umble în frică de Dumnezeu și în sfințenie. Este un lucru teribil ceea ce facem noi în biserici în ceea ce privește închinarea. Pentru că noi nu cunoaștem frica de Dumnezeu. Un băiat tânăr are o chitară și poate cânta bine la ea…. să îl luăm să conducă închinarea. Ar trebui să ne dăm seama că în cartea Levitic Dumnezeu a ucis doi lideri de închinare pentru că aceștia nu s-au închinat lui Dumnezeu în conformitate cu Scripturile.Închinarea este un lucru periculos!
      Un alt lucru pe care trebuie să îl realizăm este acesta: închinarea trebuie să fie didactică! Este menită să fie un instrument pentru învățare. Priviți următorul text din Coloseni 3:16:
„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.”
      Închinarea vine din inima unor oameni săturați de Cuvântul lui Dumnezeu. În primul rând și cel mai important, scopul închinării în biserică este de a-L binecuvânta pe Dumnezeu. În al doilea rând, închinarea este didactică, este menită să învețe pe cei care cântă, să-i avertizeze, să-i încurajeze și, în același timp, să fie un instrument de mărturie pentru cei care ascultă și nu sunt credincioși.
      Aceasta este o problemă pe care eu o am cu muzica modernă. Nu cu toată, dar cu marea parte. Ei nu urmează aceste principii. Este mai mult legat de sentimente.
      O să fiu foarte sincer cu voi. Dacă vă veți supăra pe mine, iertați-mă. Marea parte a închinării prin muzică din bisericile de azi nu este decât o celebrare a cărnii. Este un exercițiu de emoții. Dacă începi să simți prezența lui Dumnezeu în timpul notelor înalte ale cântecului, atunci când este ritm și muzica este, pur și simplu, glorioasă, și dacă simți prezența lui Dumnezeu doar în acest mod, să știi că nu prezența lui Dumnezeu o simți atunci.Este emoția.
      Am cunoscut oameni, unii dintre cei mai sfinți pe care îi știu, care ar sta jos și s-ar închina. Aceștia nu au muzică. Nu spun că acest mod este singurul în care trebuie făcută închinarea. Nu e așa. Dar aceștia nu au muzică. Unul din ei spune: „Să cântăm cântarea de la numărul 52”, și apoi încep toți să cânte. Apoi o altă persoană spune: „Ce ziceți de cântarea cu numărul 103?”, și toți încep să se închine. Aceștia sunt printre cei mai sfinți oameni de pe Planetă pe care eu îi cunosc; aceștia înțeleg închinarea într-un mod foarte intens. Și totuși, tu aduci în Biserică oameni care au legătură doar cu muzica. Și ei îți vor spune: „Frate, aici se cântă ca la înmormântări” . Pentru că ideea lor de viață nu este despre adevărata prezență a lui Hristos, ci despre aceste cântări incredibile care îți înalță emoțiile. Nu este neapărat ceva rău cu acest lucru, dar fiți foarte atenți. Odată am fost cu un grup și aceștia spuneau: „Dumnezeu este aici. Omule, muzica spune că Dumnezeu e aici!” Eu am zis: „Nu, nu e Dumnezeu aici”. Și ei spuneau: „De unde știi?” – „Pentru că cei mai mulți dintre voi ați fi morți dacă Dumnezeu ar fi aici. Pentru că El este un Dumnezeu sfânt. Și voi știți păcatul care se petrece în această biserică.” Oamenii sunt atât de firești, pentru că ei simt ceva.
      Am auzit oameni spunând: „Mă bărbieream în această dimineață și Isus a apărut înaintea mea”. Te-ai oprit din bărbierit? Acești oameni sunt atât de nonșalanți când e vorba de prezența lui Dumnezeu. Să privim în Biblie la experiența lui Isaia atunci când Dumnezeu era prezent:
      „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!” (Isaia 6:5)
      Tu poți spune: „Acesta este Vechiul Testament”. Ioan, aflat pe insula Patmos, atunci când apare Hristos, cade ca un om mort. Nu spun că prezența lui Dumnezeu are mereu aceste efecte. Dar când niciodată nu este așa, și când, în schimb, este întotdeauna „binecuvintează-mă, binecuvintează-mă, binecuvintează-mă”, „bucurie, bucurie, bucurie”, „dans, dans, dans”, atunci ceva este teribil de greșit.
Un articol scris de Paul Washer și tradus de Ionela Băloi
       SURSA

Pastorii noștri

      „Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus.” 1 Timotei 3 : 13
      „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora.” 1 Timotei 5 : 17
      „Vrednic este lucrătorul de plata lui.” 1 Timotei 5 : 18
      Cât de mult ne prețuim pastorii? Cât de mult ne rugăm pentru ei? Cineva a spus că primul pas în a distruge o biserică este să-i faci pe membrii ei să își critice pastorul.
      Adeseori cârtim și ne considerăm mai potriviți în anumite lucrări făcute de pastori, dar nu suntem conștienți de dificultatea cu care se face lucrarea. Ne este greu să ieșim în față și să aducem laudă Domnului printr-o cântare sau o poezie, dar cârtim foarte mult la adresa pastorului și la anumite mesaje ale predicii care nu sunt așa cum ne-am fi dorit noi. Ne-am obișnuit să fim consumatori de programe religioase și de predici după placul nostru.
      Trimitem mesaje de avertizare și strigăm în toate părțile că avem pastori care nu știu să fie după voia lui Dumnezeu, dar nu știm cât sacrificiu depun aceștia și la ce anume renunță pentru a face lucrarea Domnului. Strigăm în toate părțile că pastorului nostru nu-i pasă de noi și vrem să fim înțeleși, dar nu facem niciun pas în a încerca și noi să ne înțelegem pastorul, care la cea mai mică greșeală este sancționat de ochiul nostru foarte critic. Pastorii sunt oameni la fel ca toți oamenii și sunt supuși și ei acelorași slăbiciuni ca noi toți – și, totuși, slujesc în lucrarea lui Dumnezeu și ne slujesc pe noi duminică de duminică!
      Noi, tinerii, ne-am obișnuit să fim doar aprobați (și, mai nou, aplaudați în biserici) și să dăm vina pe pastor pentru orice lipsește în biserică, dar nu suntem în stare să slujim nici măcar cum slujește cel mai în vârstă membru. De foarte multe ori nu înțelegeam de ce pastorul meu este atât de critic când vine vorba de slujirea mea în biserică, dar realizez acum că ceea ce am devenit și ceea ce este bun la mine este bun și datorită pastorului. Pastorul nu face lucrarea lui Dumnezeu fără o pregătire – să urmăm și noi acest exemplu și să facem lucrarea cât putem de bine!
      Foarte puțini sunt acei membri care își iubesc pastorul și care cred că nu puteau avea pe altul mai potrivit. Mereu găsim motive de critică la adresa pastorului. Nu ne mai ferim nici de oamenii nemântuiți și nu ne gândim ce influență avem asupra lor prin comentariile noastre nepotrivite la adresa conducerii bisericii din care facem parte.
      S-a ajuns până acolo încât anumiți frați, simțindu-se ofensați de vreo vorbă, nu mai vin la biserică și cred că în acest fel își pedepsesc pastorul. Unii merg și mai departe cu multe alte lucruri. Alții nu mai oferă dărnicia creștină Domnului pentru că nu îl mai plac pe pastor. Cât de ușor suntem păcăliți de Satana. Cât de urât și de nepotrivit arătăm atunci când avem asemenea gânduri rele! Dacă ne numim creștini și frați în Domnul, atunci să trăim ca atare și când vine vorba de cei care sunt puși de Dumnezeu ca să ne conducă. Haideți să nu mai reacționăm cum nu ar trebui atunci când cineva dintre pastori ajunge într-o funcție înaltă – e nevoie de ei acolo, pentru că tu și eu nu ne putem lupta pentru legi care să interzică avortul, homosexualitatea sau prostituția. Haideți să nu mai facem presupuneri că pastorii doresc doar banii noștri și nu le pasă decât de ei.
      Să lăsăm comentariile ironice, care sunt tot mai dese și care seamănă din ce în ce mai mult cu comentariile celor din lume la adresa conducerii țării (observ asta la fiecare știre despre pastori) și să ne maturizăm spiritual. Frate și soră, nu vei face rău pastorului dacă nu vii la biserică sau dacă nu mai contribui la dărnicia creștină, ci ție și casei tale. Lucrarea Lui Dumnezeu nu stă în oamenii nechibzuiți și imaturi spiritual.
      Gândește-te ce s-ar alege de biserică dacă toți membrii ei ar fi ca tine, ar vorbi ca tine sau s-ar raporta la pastor cum o faci tu? Dar dacă toți am fi ca pastorii noștri? Bine ar fi! Toți am veni la biserică cu două ore înainte de începerea serviciului divin, am fi prezenți la fiecare serviciu din timpul săptămânii, nu doar duminica (și pastorii lucrează, au dureri de cap, de măsea, și așa mai departe, dar asta nu-i face să stea acasă), toți am fi prezenți la fiecare serviciu de înmormântare, am „plânge cu cei ce plâng” și nu am sta acasă pe motiv că… nouă nu plac înmormântările, toți am fi nelipsiți din Casa Domnului și am merge în misiune. Și sunt multe alte fapte vrednice de luat în considerare.
      Să ne rugăm mai mult pentru pastori – dacă ceva nu este în regulă cu ei, este așa și din vina noastră pentru că prea mult îi lovim și prea puțin ne rugăm pentru ei, dacă nu chiar deloc…Să ne pocăim și să ne susținem pastorii, să ne facem datoria și să lăsăm ca Dumnezeu să judece și să stabilească cine e necredincios și cine nu. Să ne prețuim pastorii și să le călcăm pe urme!
      Mulțumesc lui Dumnezeu pentru pastorul meu din localitatea natală și pentru pastorul din Timișoara, pentru pocăința lor, pentru severitate când vine vorba de a nu adopta nimic din modelul lumesc de închinare în biserică, dar și pentru bunătate și îngăduință, pentru predici și pentru modul corect de păstorire a bisericilor. Dumnezeu să le răsplătească lor toată munca depusă în slujire!
      „Așadar, cât avem prilej, să facem bine (să ne vorbim de bine, să ne rugăm unii pentru alții) la toți și mai ales fraților în credință (inclusiv pastorului tău)” (Galateni 6:10).

Un articol scris de Ionela Băloi
      Sursa: Știri creștine

Despre martorii Lui Jehova

      Organizația „Martorii Lui Jehova” a apărut în anul 1884 și a fost întemeiată de Charles Russel.
      Doctrina acestei organizații este diferită de marea majoritate a cultelor creștine, în elemente esențiale, cum ar fi chiar crezul creștin, în care crede atât biserica tradițională cât și cea protestantă sau reformată.
      Înainte de a intra în problematica diferențelor doctrinare, trebuie precizat faptul că această organizație își argumentează teoriile, prin faptul că nu recunosc autenticitatea traducerii Bibliei așa cum o avem lăsată de aproximativ 2000 de ani, permițându-și ca în edițiile bibliilor pe care le au ei, să schimbe sau chiar să scoată versete, pe care ei le consideră ca fiind eronate. Pur și simplu, ei susțin că traducerile existente sunt pline de erori, exact în elementele care fac diferența între doctrina lor și a celorlalte culte creștine.

      Se nasc din start câteva întrebări:

  1. Dacă martorii Lui Jehova a apărut ca organizație de abia în anul 1884, ce s-a întâmplat cu biserica timp de aproximativ 1500 de ani de pe timpul domniei lui Constantin cel Mare încoace?
  2. Oare nu a fost în stare Dumnezeu să-și transmită mesajul biblic autentic în tot acest timp?
  3. În această perioadă nu a fost mântuit nimeni? Biserica a încetat să mai existe pentru o perioadă de 1500 de ani?

      E greu de crezut așa ceva, ba mai mult, organizația martorilor Lui Jehova își susține doctrina pe baza descoperirii unor manuscrise, pe care lumea creștină în marea ei majoritate nu le cunoaște.
      Am ținut să fac această observație, înainte de a intra în detaliile care fac diferența doctrinară, deoarece, voi argumenta aceste diferențe chiar și cu manuscrise descoperite înaintea domniei lui Constantin cel Mare și care sunt prezentate pe internet în mai multe locuri și sunt cunoscute de lumea științifică și atestate ca fiind autentice ca vechime, manuscrisele fiind scrise pe papirusuri, material care se folosea în secolele I, II, sau III, de când datează aceste papirusuri (anii 100 – 200 pana în anul 300, deci înaintea domniei lui Constantin cel Mare care a domnit între anii 306 – 337, când au apărut și codexurile – primele compilații ale Bibliei).

      Pentru că elementele doctrinare care separă această organizație de celelalte culte creștine sunt destul de multe și complexe, am sintetizat aspectele diferențiare majore:
            Acestea sunt:

  1. Martorii Lui Jehova susțin că Isus Hristos nu este Dumnezeu si nu este Fiul Lui Dumnezeu ci susțin faptul că este doar un înger creat, sau arhanghelul Mihail. În Biblia creștină universală se susține contrariul în versetele:
                Ioan 1: 14; Ioan 20:26-28; Romani 1:3-4; Romani 1: 8-9; 2Petru 1:1
    MAI MULT CHIAR, AVEM ȘI Ioan 1:1 care este conținut de „Papyrus 66”, apărut între anii 125-160 (perioada persecuției creștine și înaintea domniei lui Constantin cel Mare) potrivit wikipedia: Papyrus 66, iar acest verset, martorii Lui Jehova l-au schimbat fără niciun temei în edițiile bibliilor lor. ( Alte referințe)
  2. Martorii Lui Jehova susțin că Isus Hristos nu a înviat din morti în trup ci ar fi înviat doar în Duh. În Biblia creștină universală se susține contrariul în versetele:
                Luca 24:39; Ioan 2:19-21; Ioan 20:26-28; 1Corinteni 15: 14.
  3. Martorii Lui Jehova susțin că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu ci este o forță impersonală. În Biblia creștină universală se susține contrariul în versetele:
                Faptele Apostolilor 5: 3-4; Matei 28:19; 2Corinteni 3: 17-18; Efeseni 4:30;
    MAI MULT CHIAR, AVEM ȘI Romani 8:26-27 care este conținut de „Papyrus 27” apărut între anii 175-225 (perioada persecuției creștine și înaintea domniei lui Constantin cel Mare) – Referințe: Papirus al Bibliei p27 și wikipedia: Papyrus 27, versete care explică faptul că Duhul Sfânt nu este o forță impersonală ci este Dumnezeu, deoarece Duhul Sfânt are năzuință, adică are dorință puternică sau aspirație, acestea fiind doar atributele unei persoane inteligente sau raționale.
  4. Martorii Lui Jehova susțin că mântuirea se câștigă prin merit sau prin eforturi proprii, pe când Biblia creștină universală susține că mântuirea este primită doar în dar de la Dumnezeu, potrivit:
               Efeseni 2:8-9; Romani 4:1-4;
  5. Martorii Lui Jehova susțin că cei nemântuiți nu vor fi pedepsiți veșnic, ci vor dispărea ca entități odată pentru totdeauna după moarte. În Biblia creștină universală se susține contrariul în versetele:
               Matei 25:41,46; Matei 18:8; 2Tesaloniceni 1:8-9;

    MAI MULT CHIAR, AVEM ȘI Apocalipsa 14:10-11 care este conținut de „Papyrus 115” (Sursa wikipwdia: Papyrus 115) și datează din secolul al II -lea (între anul 100 și anul 200 perioada persecuției creștine și înaintea domniei lui Constantin cel Mare) descoperit împreună cu alte papirusuri în localitatea Oxyrhynchus, Egypt. Cei ce vor să afle mai multe despre aceste papirusuri le pot studia în următoare carte: “Oxyrhynchus Papyri” – editată de Bernard P. Grenfell and Arthur S. Hunt (1898), din următorul link: Oxyrhynchus Papyri
  6. Martorii Lui Jehova susțin că după moarte omul piere definitiv negând existența sufletului omului care este etern după moarte.
    Biblia ne învață cu claritate că duhul (sufletul) omului continuă să aibă o existență conștientă, după moarte.
    În Biblia creștină universală se susține acest lucru în versetele:
                2Corinteni 5:8; Filipeni 1:23-24; Apocalipsa 6:9-11

      Vă lasăm pe dumneavoastră să trageți concluziile privitoare la această organizație, dar nu înainte de a mai pune două întrebari:

  1. Câtă încredere poți avea într-o biserică, sau organizație care își face propria doctrină sau reguli, fără un fundament arheologic sau istoric solid?
  2. Mai există posibilitatea să combați anumite reguli neavând niciun izvor scris autentic ca reper, atunci când liderii organizației vor să le schimbe fără vreun temei istoric sau etic, deoarece în lumea creștină, izvorul scris autentic, respectiv Biblia, este atestată de manuscrise originale de aproape 2000 de ani vechime?

Darurile spirituale. Vorbirea în alte limbi. Înțelegerea biblică a acestui dar.

    Darul vorbirii în limbi este mărul discordiei între doctrinele bisericilor evanghelice baptiste pe de-o parte, iar de cealaltă parte, a bisericilor penticostale și carismatice.
    Punctul de vedere asupra darului vorbirii în alte limbi este diferit chiar și în cadrul comunităților bisericilor baptiste din România, nu însă și la nivelul conducerii acesteia, care în cea mai mare parte este conservatoare în această direcție. Totuși, credincioșii din unele biserici locale baptiste nu au o înțelegere clară, datorită modului variat de înțelegere a acestui dar.
     În ceea ce privește darurile spirituale miraculoase sau supranaturale, cu impact asupra opiniei publice (prorocia, darul de vindecare, darul de a face minuni și chiar darul vorbirii în limbi noi), la nivel de doctrină, și aici împart credincioșii de la nivelul conducerii bisericii chiar, în două tabere:
    – cesaționiști – sunt credincioșii baptiști care consideră că aceste daruri supranaturale au dispărut odată cu apariția epistolelor și evangheliilor scrise (ceea ce este desăvârșit 1 Corinteni 13: 8-10);
    – necesaționiști – sau cei care cred că Dumnezeu nu a încetat să-i înzestreze pe credincioși cu aceste daruri sprirituale nici chiar în zilele noastre, susținând că Dumnezeu este suveran în ceea ce privește administrarea darurilor și încetarea lor de-alungul istorirei bisericii, interpretând în mod diferit versetele din 1 Corinteni 13: 8-10;
    Am ținut să fac această precizare, deoarece ea explică de ce învățătorii care predică la amvon în unele biserici baptiste, evită acest subiect… tocmai pentru a nu deranja pe cei care cred altfel la nivelul conducerii Uniunii Baptiste din România și pentru a nu deranja unii credincioși din biserica locală, care au convingeri penticostale sau carismatice. Personal, eu cred că e un compromis, dar asta numai Dumnezeu poate să judece.
    Totuși, darul voribirii în limbi noi trebuie abordat din punct de vedere biblic, pentru că el are implicații puternice în doctrina baptistă și stă la baza diferențelor între doctrinele baptiste pe de-o parte si penticostale-carismatice, pe de altă parte.
    Ce spune Biblia despre darul vorbirii în limbi noi? Atât penticostalii cât și carismaticii susțin că acest dar a apărut la Rusalii, dar nu voi insista pe acest aspect ci pe diferența între doctrine.
    Deci, din punct de vedere doctrinar penticostal și carismatic, darul vorbirii în alte limbi este semnul botezului cu Duhul Sfânt, sau în alte concepții doctrinare penticostale sau carismatice, se face diferența între darul vorbirii în alte limbi și semnul botezului cu Duhul Sfânt, care după opinia lor nu este totuna cu darul vorbirii în alte limbi, dar este totuși o vorbire în alte limbi specială, dată ca semn si care este o certitudine în doctrina lor, pentru cei ce sunt botezați cu Duhul Sfânt, altfel zis, o treaptă spirituală atinsă DOAR de cei care vorbesc în limbi, tot astfel punând opreliști din punct de vedere doctrinar experienței botezului cu Duhul Sfânt prin acest SEMN. Și acest lucru îl fac bazându-se pe interpretarea din 1 Corinteni capitolul 14, pentru a motiva această convingere esențială a doctrinei penticostale-carismatice.
    La acest capitol 14 din 1 Corinteni aș vrea să mă opresc și eu, pentru a analiza ce spune Biblia atunci când citim în context și ne folosim de trimiteri pentru a pricepe ce ne explică Pavel acolo.
    Ceea Cel mai interesant lucru, este faptul că întreaga concepție doctrinară penticostalo-carismatică privind semnul botezului cu Duhul Sfânt o reprezintă în mod esențial interpretarea a două versete din capitolul 14 din prima epistolă către corinteni:

         1 Corinteni 14: 21-22
21 În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă și prin buze străine; și nici așa nu Mă vor asculta, zice Domnul.”
( Referințe Biblia Cornilescu: Ioan 10:34 și ISAIA 28: 11-12)
22 Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși.

    Se poate observa că am evidențiat referințele versetului nr. 21, tocmai pentru înțelegerea lui ulterioară.
    În primul rând, voi prezenta modul în care interpretează penticostalii și carismaticii aceste versete:
    Verset 21 – Dumnezeu face o prorocie în Vechiul Testament cu privire la vorbirea în alte limbi, pentru ORICINE vede și aude manifestarea acestui dar în biserică de-alungul istoriei, pentru a arăta că semnul vorbirii în alte limbi este semnul botezului cu Duhul Sfânt, explicat, după cum se poate vedea și în versetul 22. Dar există o neclaritate… Cum se poate ca cei care încep să vorbească în alte limbi, să aibă buze străine? Putem avea situația: Doi credincioși merg împreună la biserică, la stăruința pentru botezul cu Duhul Sfânt, poate ani de zile, iar după un timp unul din ei începe să vorbească în limbi, iar celălalt nu. Oare din acel moment, cel care vorbește în alte limbi își schimbă buzele față de cel care nu vorbește în limbi? Se metamorfozează, devine un străin, pentru că asta înseamnă expresia buze străine?…
    Verset 22 – Prin urmare, după convingerile din versetul 21, limbile sunt un semn pentru toți necredincioșii care, evident nu cred ceva, iar în cazul interpretării penticostale-carismatice, nu cred în SEMNUL vorbirii în alte limbi ca fiind semnul botezului cu Duhul Sfânt.
    Totuși la această explicație se nasc câteva semne de întrebare: Ce se întâmplă atunci când vorbirea în alte limbi este trucată? Sunt date istorice care atestă că au fost astfel de cazuri și nu voi intra în detalii. Își pierde credibilitatea cumva această teorie? Cum se poate împăca falsul cu realul în biserică și mai ales ce facem când nu ne dăm seama decât după mult timp de rodul persoanelor false? Sunt întrebări pertinente și cine a frecventat bisericile penticostale sau carismatice, este imposibil să nu fi detectat profeți falși care vorbeau în alte limbi și nici chiar prezbiterii din acea biserică nu negau autenticitatea semnului pe care îl aveau, sau oameni care trăiau în imoralitate dar care aveau acest „semn”. Se naște din nou întrebarea: De ce ar fi mai evoluați spiritual cei care trăiesc în imoralitate, dar au semnul, față de cei care nu au semnul dar trăiesc vieți creștine?
    Sunt suficiente întrebări ca să te gândești să restudiezi versetele de mai sus, ajutat de trimiterile prezentate la versetul 21.
        În schimb, interpretarea baptistă (în general), este următoarea:
    Verset 21 – Dumnezeu face o prorocie în Vechiul Testament cu privire la vorbirea în alte limbi DOAR PENTRU POPORUL EVREU, așa cum reiese și din trimiterile din subsolul versetului nr. 21:

Isaia 28: 11-12
11 Ei bine! Prin niște oameni cu buze bâlbâitoare și cu vorbirea străină va vorbi POPORULUI acestuia, Domnul.
12 El îi zicea: „Iată odihna; lăsați pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte,

    Citind capitolul 28 din Isaia, la care face referință versetul 21, în mod foarte clar, ne putem da seama de intențiile Lui Dumnezeu, nu numai de faptul că norodul din versetul 21 este poporul evreu așa cum arată versetul 11 din capitolul 28 ci și SCOPUL vorbirii în alte limbi, care este diferit, bineînțeles, de interpretarea penticostalo-carismatică.
    Motivul îl găsim în versetele anterioare deoarece versetele biblice se explică contextual:

Isaia 28: 7 – 10
7 Dar și ei se clatină de vin, și băuturile tari îi amețesc; preoți și proroci sunt îmbătați de băuturi tari, sunt stăpâniți de vin, au amețeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă.
8 Toate mesele sunt pline de vărsături murdare și nu mai este niciun loc curat. –
9 Ei zic: „Pe cine vrea el să învețe înțelepciunea? Cui vrea să dea învățături? Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?
10 Căci dă învățătură peste învățătură, învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo.”

    Versetul 7 este foarte explicit la cine se referea, printre altele și la PREOȚI și PROROCI care făceau parte din poporul evreu, preoți și proroci care se clatină și se poticnesc când judecă, deci nu judecau corect Cuvântul Lui Dumnezeu. De altfel și versetul 14 din același capitol arată la cine se referă prorocia.
    Versetul 9 este cheia explicării motivului darului vorbirii în alte limbi – Ei zic: „Pe cine vrea el să învețe înțelepciunea? Cui vrea să dea învățături? Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?
    La ce se refereau când spuneau preoții care slujeau în sinagogi și prorocii lor prin: “Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?”
    Are legătură cu ce a scris Pavel în 1 Corinteni 14: 21-22? Cine sunt “copii înțercați de curând, luați de la țâță?” E biserica primară, evident (învățată inițial de apostolii EVREI, care învață pe neamurile care nu au avut contact niciodată cu legea evreiască, de aceea îi numesc “copii înțercați, luați de la țâtă”). Însă această biserică este universală, adică din ea fac parte și neamurile, CARE VORBEAU LIMBI DIFERITE DE LIMBA EVREIASCĂ. Așa se explică expresia “buze străine” din 1 Corinteni 14: 21.
    Deci, Dumnezeu hotărăște să le vorbească evreilor prin biserică în alte limbi și chiar evreii din biserică să vorbească în alte limbi. La Rusalii s-a întâmplat exact acest lucru. Evreii veniți din alte țări la Ierusalim auzeau pe ucenicii EVREI vorbind despre minunile Lui Dumnezeu în limbile țărilor în care ei locuiau.
    Ce să însemne asta? Evreii care aveau legea, care considerau că Legea este dată doar pentru poporul evreu, dintr-o dată aud că Dumnezeu vrea să extindă mântuirea și la neamuri arătând că nu sunt mai buni decât neamurile…
    Versetul 22 Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși.
    Versetul 22 devine clar în ce privește explicația lui Pavel când scria că darul vorbirii în alte limbi este un semn pentru cei necredincioși. Se referea la evrei și la cei care nu credeau că Dumnezeu a extins mântuirea și la neamuri, iar darul vorbirii în alte limbi are sens, deoarece fiecare dar spiritual este dat pentru folosul altcuiva:

1 Corinteni 12:7
Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

    Motivul vorbirii în alte limbi este pentru a demonstra celor ce nu credeau (sau poate nu cred încă – e un subiect de meditație) că Dumnezeu a extins mântuirea peste toate neamurile.
    Ca o paranteză,… baptiștilor care cred în acest mod, le este teamă să facă presupuneri asupra vorbirii în limbi îngerești, deoarece, explicând versetele 21 și 22 astfel, nu le mai rămâne nicio referință biblică asupra necesității primirii unui dar spiritual de vorbire în limbi îngerești pentru zidirea bisericii, decât referința neexplicită doctrinar în ceea ce privește SCOPUL folosirii pentru biserică a acestui dar, dată de Pavel, DOAR în următorul verset:

1 Corinteni 13:1
Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

    Nu există o doctrină biblică clară în acest sens și experiența din bisericile penticostalo-carismatice arată că falsul poate conviețui uluitor cu ceea ce se crede a fi autentic, datorită incapacității demonstrării lui. Adică cine poate să ateste că un membru al bisericii vorbește într-o limbă demonică (îngerească luciferică) sau limbă îngerească CU ARGUMENTE BIBLICE, sau evident, cu translator? Care este scopul acestui dar MISTERIOS?
    Personal, cred că vorbirea în limbi îngerești ca semn al botezului cu Duhul Sfânt este o mare erezie și are implicații oculte de foarte multe ori chiar în sânul unor biserici care au pretenția de a fi biserici apostolice.
    Totuși “Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” Faptele apostolilor 17:30
                                       Un articol scris de fr. Daniel