Darurile spirituale. Vorbirea în alte limbi. Înțelegerea biblică a acestui dar.

    Darul vorbirii în limbi este mărul discordiei între doctrinele bisericilor evanghelice baptiste pe de-o parte, iar de cealaltă parte, a bisericilor penticostale și carismatice.
    Punctul de vedere asupra darului vorbirii în alte limbi este diferit chiar și în cadrul comunităților bisericilor baptiste din România, nu însă și la nivelul conducerii acesteia, care în cea mai mare parte este conservatoare în această direcție. Totuși, credincioșii din unele biserici locale baptiste nu au o înțelegere clară, datorită modului variat de înțelegere a acestui dar.
     În ceea ce privește darurile spirituale miraculoase sau supranaturale, cu impact asupra opiniei publice (prorocia, darul de vindecare, darul de a face minuni și chiar darul vorbirii în limbi noi), la nivel de doctrină, și aici împart credincioșii de la nivelul conducerii bisericii chiar, în două tabere:
    – cesaționiști – sunt credincioșii baptiști care consideră că aceste daruri supranaturale au dispărut odată cu apariția epistolelor și evangheliilor scrise (ceea ce este desăvârșit 1 Corinteni 13: 8-10);
    – necesaționiști – sau cei care cred că Dumnezeu nu a încetat să-i înzestreze pe credincioși cu aceste daruri sprirituale nici chiar în zilele noastre, susținând că Dumnezeu este suveran în ceea ce privește administrarea darurilor și încetarea lor de-alungul istorirei bisericii, interpretând în mod diferit versetele din 1 Corinteni 13: 8-10;
    Am ținut să fac această precizare, deoarece ea explică de ce învățătorii care predică la amvon în unele biserici baptiste, evită acest subiect… tocmai pentru a nu deranja pe cei care cred altfel la nivelul conducerii Uniunii Baptiste din România și pentru a nu deranja unii credincioși din biserica locală, care au convingeri penticostale sau carismatice. Personal, eu cred că e un compromis, dar asta numai Dumnezeu poate să judece.
    Totuși, darul voribirii în limbi noi trebuie abordat din punct de vedere biblic, pentru că el are implicații puternice în doctrina baptistă și stă la baza diferențelor între doctrinele baptiste pe de-o parte si penticostale-carismatice, pe de altă parte.
    Ce spune Biblia despre darul vorbirii în limbi noi? Atât penticostalii cât și carismaticii susțin că acest dar a apărut la Rusalii, dar nu voi insista pe acest aspect ci pe diferența între doctrine.
    Deci, din punct de vedere doctrinar penticostal și carismatic, darul vorbirii în alte limbi este semnul botezului cu Duhul Sfânt, sau în alte concepții doctrinare penticostale sau carismatice, se face diferența între darul vorbirii în alte limbi și semnul botezului cu Duhul Sfânt, care după opinia lor nu este totuna cu darul vorbirii în alte limbi, dar este totuși o vorbire în alte limbi specială, dată ca semn si care este o certitudine în doctrina lor, pentru cei ce sunt botezați cu Duhul Sfânt, altfel zis, o treaptă spirituală atinsă DOAR de cei care vorbesc în limbi, tot astfel punând opreliști din punct de vedere doctrinar experienței botezului cu Duhul Sfânt prin acest SEMN. Și acest lucru îl fac bazându-se pe interpretarea din 1 Corinteni capitolul 14, pentru a motiva această convingere esențială a doctrinei penticostale-carismatice.
    La acest capitol 14 din 1 Corinteni aș vrea să mă opresc și eu, pentru a analiza ce spune Biblia atunci când citim în context și ne folosim de trimiteri pentru a pricepe ce ne explică Pavel acolo.
    Ceea Cel mai interesant lucru, este faptul că întreaga concepție doctrinară penticostalo-carismatică privind semnul botezului cu Duhul Sfânt o reprezintă în mod esențial interpretarea a două versete din capitolul 14 din prima epistolă către corinteni:

         1 Corinteni 14: 21-22
21 În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă și prin buze străine; și nici așa nu Mă vor asculta, zice Domnul.”
( Referințe Biblia Cornilescu: Ioan 10:34 și ISAIA 28: 11-12)
22 Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși.

    Se poate observa că am evidențiat referințele versetului nr. 21, tocmai pentru înțelegerea lui ulterioară.
    În primul rând, voi prezenta modul în care interpretează penticostalii și carismaticii aceste versete:
    Verset 21 – Dumnezeu face o prorocie în Vechiul Testament cu privire la vorbirea în alte limbi, pentru ORICINE vede și aude manifestarea acestui dar în biserică de-alungul istoriei, pentru a arăta că semnul vorbirii în alte limbi este semnul botezului cu Duhul Sfânt, explicat, după cum se poate vedea și în versetul 22. Dar există o neclaritate… Cum se poate ca cei care încep să vorbească în alte limbi, să aibă buze străine? Putem avea situația: Doi credincioși merg împreună la biserică, la stăruința pentru botezul cu Duhul Sfânt, poate ani de zile, iar după un timp unul din ei începe să vorbească în limbi, iar celălalt nu. Oare din acel moment, cel care vorbește în alte limbi își schimbă buzele față de cel care nu vorbește în limbi? Se metamorfozează, devine un străin, pentru că asta înseamnă expresia buze străine?…
    Verset 22 – Prin urmare, după convingerile din versetul 21, limbile sunt un semn pentru toți necredincioșii care, evident nu cred ceva, iar în cazul interpretării penticostale-carismatice, nu cred în SEMNUL vorbirii în alte limbi ca fiind semnul botezului cu Duhul Sfânt.
    Totuși la această explicație se nasc câteva semne de întrebare: Ce se întâmplă atunci când vorbirea în alte limbi este trucată? Sunt date istorice care atestă că au fost astfel de cazuri și nu voi intra în detalii. Își pierde credibilitatea cumva această teorie? Cum se poate împăca falsul cu realul în biserică și mai ales ce facem când nu ne dăm seama decât după mult timp de rodul persoanelor false? Sunt întrebări pertinente și cine a frecventat bisericile penticostale sau carismatice, este imposibil să nu fi detectat profeți falși care vorbeau în alte limbi și nici chiar prezbiterii din acea biserică nu negau autenticitatea semnului pe care îl aveau, sau oameni care trăiau în imoralitate dar care aveau acest „semn”. Se naște din nou întrebarea: De ce ar fi mai evoluați spiritual cei care trăiesc în imoralitate, dar au semnul, față de cei care nu au semnul dar trăiesc vieți creștine?
    Sunt suficiente întrebări ca să te gândești să restudiezi versetele de mai sus, ajutat de trimiterile prezentate la versetul 21.
        În schimb, interpretarea baptistă (în general), este următoarea:
    Verset 21 – Dumnezeu face o prorocie în Vechiul Testament cu privire la vorbirea în alte limbi DOAR PENTRU POPORUL EVREU, așa cum reiese și din trimiterile din subsolul versetului nr. 21:

Isaia 28: 11-12
11 Ei bine! Prin niște oameni cu buze bâlbâitoare și cu vorbirea străină va vorbi POPORULUI acestuia, Domnul.
12 El îi zicea: „Iată odihna; lăsați pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte,

    Citind capitolul 28 din Isaia, la care face referință versetul 21, în mod foarte clar, ne putem da seama de intențiile Lui Dumnezeu, nu numai de faptul că norodul din versetul 21 este poporul evreu așa cum arată versetul 11 din capitolul 28 ci și SCOPUL vorbirii în alte limbi, care este diferit, bineînțeles, de interpretarea penticostalo-carismatică.
    Motivul îl găsim în versetele anterioare deoarece versetele biblice se explică contextual:

Isaia 28: 7 – 10
7 Dar și ei se clatină de vin, și băuturile tari îi amețesc; preoți și proroci sunt îmbătați de băuturi tari, sunt stăpâniți de vin, au amețeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă.
8 Toate mesele sunt pline de vărsături murdare și nu mai este niciun loc curat. –
9 Ei zic: „Pe cine vrea el să învețe înțelepciunea? Cui vrea să dea învățături? Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?
10 Căci dă învățătură peste învățătură, învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo.”

    Versetul 7 este foarte explicit la cine se referea, printre altele și la PREOȚI și PROROCI care făceau parte din poporul evreu, preoți și proroci care se clatină și se poticnesc când judecă, deci nu judecau corect Cuvântul Lui Dumnezeu. De altfel și versetul 14 din același capitol arată la cine se referă prorocia.
    Versetul 9 este cheia explicării motivului darului vorbirii în alte limbi – Ei zic: „Pe cine vrea el să învețe înțelepciunea? Cui vrea să dea învățături? Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?
    La ce se refereau când spuneau preoții care slujeau în sinagogi și prorocii lor prin: “Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?”
    Are legătură cu ce a scris Pavel în 1 Corinteni 14: 21-22? Cine sunt “copii înțercați de curând, luați de la țâță?” E biserica primară, evident (învățată inițial de apostolii EVREI, care învață pe neamurile care nu au avut contact niciodată cu legea evreiască, de aceea îi numesc “copii înțercați, luați de la țâtă”). Însă această biserică este universală, adică din ea fac parte și neamurile, CARE VORBEAU LIMBI DIFERITE DE LIMBA EVREIASCĂ. Așa se explică expresia “buze străine” din 1 Corinteni 14: 21.
    Deci, Dumnezeu hotărăște să le vorbească evreilor prin biserică în alte limbi și chiar evreii din biserică să vorbească în alte limbi. La Rusalii s-a întâmplat exact acest lucru. Evreii veniți din alte țări la Ierusalim auzeau pe ucenicii EVREI vorbind despre minunile Lui Dumnezeu în limbile țărilor în care ei locuiau.
    Ce să însemne asta? Evreii care aveau legea, care considerau că Legea este dată doar pentru poporul evreu, dintr-o dată aud că Dumnezeu vrea să extindă mântuirea și la neamuri arătând că nu sunt mai buni decât neamurile…
    Versetul 22 Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși.
    Versetul 22 devine clar în ce privește explicația lui Pavel când scria că darul vorbirii în alte limbi este un semn pentru cei necredincioși. Se referea la evrei și la cei care nu credeau că Dumnezeu a extins mântuirea și la neamuri, iar darul vorbirii în alte limbi are sens, deoarece fiecare dar spiritual este dat pentru folosul altcuiva:

1 Corinteni 12:7
Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

    Motivul vorbirii în alte limbi este pentru a demonstra celor ce nu credeau (sau poate nu cred încă – e un subiect de meditație) că Dumnezeu a extins mântuirea peste toate neamurile.
    Ca o paranteză,… baptiștilor care cred în acest mod, le este teamă să facă presupuneri asupra vorbirii în limbi îngerești, deoarece, explicând versetele 21 și 22 astfel, nu le mai rămâne nicio referință biblică asupra necesității primirii unui dar spiritual de vorbire în limbi îngerești pentru zidirea bisericii, decât referința neexplicită doctrinar în ceea ce privește SCOPUL folosirii pentru biserică a acestui dar, dată de Pavel, DOAR în următorul verset:

1 Corinteni 13:1
Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

    Nu există o doctrină biblică clară în acest sens și experiența din bisericile penticostalo-carismatice arată că falsul poate conviețui uluitor cu ceea ce se crede a fi autentic, datorită incapacității demonstrării lui. Adică cine poate să ateste că un membru al bisericii vorbește într-o limbă demonică (îngerească luciferică) sau limbă îngerească CU ARGUMENTE BIBLICE, sau evident, cu translator? Care este scopul acestui dar MISTERIOS?
    Personal, cred că vorbirea în limbi îngerești ca semn al botezului cu Duhul Sfânt este o mare erezie și are implicații oculte de foarte multe ori chiar în sânul unor biserici care au pretenția de a fi biserici apostolice.
    Totuși “Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” Faptele apostolilor 17:30
                                       Un articol scris de fr. Daniel